Când din două sunscreenuri, la unul fetele au făcut reacție alergică (bubulițe gârlă), iar altul e expirat. Și după zece minute în soarele australian de afară pielea lor, fără cremă de protecție, s-ar face purpurie.
Când exact în această fabuloasă săptămână caniculară nopțile înseamnă maxim două ore la rând de somn. Dinți, nervi, oboseală, acumulate. Pe la 3-4 dimineață, în bezna intensă din casă, lipa lipa de tălpici de nici 2 ani, care au coborât din pat și au găsit calea către dormitorul părintesc, au deschis ușa, apui buf-buf și urlete de frustrare la decibeli suficienți cât să tulbure și somnul (prețios) al mezinei. Iar mezina o fi plângând ea rar, dar și când plângeeee ...
Lipa lipa repetat de câteva ori, exact când somnul vine și se așează și el ostenit peste mumă și tătân.
Apoi, alte plânsete, rezultatul spaimelor celei mari, care se trezește singură în pat și visează (?) c-a pierdut-o pe Anna.
Când din cauza nopților în algoritmul de mai sus, zilele sunt pline de tantrums. Nu, nu (doar) ale mamei.
Când energia rămasă se măsoara, farmaceutic, la miligram. Drept urmare privirea aruncată listei de domesticăreli de prestat se apropie de disperare paroxistică.
Când meniul de mic dejun pentru mijlocia cuprinde, cât cea mare și cea mică sunt primenite și pregătite, murături în vârf de cuțit, asortate cu lapte cu cacao, felie de pâine smulsă neaoș și un strop de săpun (întâmplător aflat pe la bucătărie). Pentru că distracția favorită e, mai nou, inspectatul periodic al benchului:
Se condimentează seara cu două vișine din vișinată. Apoi, când tati se uită în altă parte (mareeee greșeală), zdrang, două degete bălăcite și imediat linse de șprițul de vin alb.
Când, din entuziasm la vremea frumoasă, genunchii de căprițe sunt plini de vânătăi și julituri care-s dornice non-stop de pupături vindecătoare, mieuneli văitătoare și ustură, se pare, mai rău ca focul, când dau de apă.
Când memoria unei mame extenuate peste măsură scapă mărunțișuri – cum ar fi de exemplu încuiatul ușii de la cămară la fiecare mișculație bucătărească. Bun prilej pentru așternut, frumos, zăpadă pentru Santa. Din zahăr.
Ce grozav! Numai bine, să dau cu aspiratorul a cincea oară pe ziua respectivă, un fleac! Că doar mesele noastre se soldează toate cam cu asta:
sau asta
Când un tată la fel de obosit udă în exces singura plantă de interior (imposibil de depistat ce o face rezistentă la smulgerile repetate de frunze din partea Annei) iar pământul de acolo, în combinație cu apa din farfurioară, devine o sursă nemaipomenită pentru chiftele din noroi. Și-apoi cremă pentru frăgezit tenul.
Când preotul pe care musai îl dorești oficiantul botezului de peste 4 zile (din motive temeinice) sună spășit, să se scuze că îl încearcă o nenorocită de hernie și ... poate rezistă totuși, până săptămâna viitoare, că doar a promis. De parcă aș putea să-l am pe conștiință. Sau să îndepărtez din minte complet, ca pe muștele bâzâitoare, scenariul în care îmi scapă plodul din mâini la vreo durere acută.
Când până și educatoarele se plâng de cea mare că vorbește prea mult. Eu ce să mai zic ... și noaptea somnul îi este vorbitor ...
Când când când.
Așa. Ce ziceam? Cum, așadar, să-ți păstrezi zenul? Îmi spune și mie cineva?
Acum, până nu trece strada, că, uite, deja îmi face cu mâna a adieu și n-am cuvinte, din pragul ușii, al naibii zen, îl credeam priponit bine! Nu că n-ar avea un istoric întreg de părăseli intempestive. Dar de fiecare dată s-a întors, săracul. Să mai am încredere în el și de data asta???
.jpg)
