Intenționam să vă las cu niște fotografii înainte de week-end.
Apoi mi-a căzut sub ochi articolul ăsta. Și am hotărât că fotografiile din el sunt muuuult mai interesante decât cele cu piticele mele.
Propun deci o temă de meditație, mai puțin digerabilă, mai puțin pe placul tuturor.
Și-apoi vă provoc să veniți să-mi împărtășiți impresiile voastre.
Articolul este despre frumusețea de după naștere. De unde vine ea. Ce a rămas sau ce-a devenit frumos la corpul femeii care a dat viață.
O mostră de îndrăzneală într-o societatea (globală) definită de Botox, implanturi cu silicon ori colagen, liposucții și măsuri "ideale".
Și trebuie să precizez că da, australiencele sunt femei frumoase. Dar cu picioarele pe pământ.
Și că "starurilor" de sex feminin autohtone (expresia uzitată e de fapt "personalități" sau "celebrități") le lipsesc de pe cartea de vizită obligatorie vârstele ingenue, fustele scurte și decolteurile provocatoare.
Nu sunt după tipare nici Barbie, nici Hollywood, nici Cosmopolitan.
Sunt firești și vin în toate formele și prezentările. Mai tinere, mai de vârstă mijlocie, mai grase, mai slabe, mai cu sex-appeal sau mai pudice, mame și/sau femei de carieră.
E o țară în care campanii precum cele inițiate de Dove nu vor fi vreodată privite cu dispreț ori ignorate. (Mai multe puteți citi aici sau aici).
E o țară în care ultimul răcnet în materie de acte caritabile este un calendar de nuduri, care cuprinde femei obișnuite, de toate vârstele și tipologiile, inclusiv o bunică de 71 de ani!!! Îmi pare rău, nu am exemplificare vizuală, ar fi meritat. Dar vă pot lăsa tot în compania Dove, de data asta Pro-age:
Ce părere aveți, deci? Ne definesc mărimile hainelor, numărul de kilograme, ridurile, celulita, vergeturile? Trebuie să aspirăm, ca o turmă de necuvântătoare, la "pre-baby-body", sau frumusețea se măsoară în altfel de cuantificatori?
Nu vă grăbiți, răspunsul nu e simplu. :)
Friday, July 10, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Lumea în vizită în ultimele 24 de ore
My personal DNA
.jpg)
38 comments:
Buna intrebare, Alina. Ca sa-ti raspund, ma intorc in copilarie, cand faptul ca am urechi clapauge imi dadea niste complexe extraordinare. Acum , la 30 de ani, am invatat sa fiu mandra de corpul meu, cu tot ce inseamna el. Zilele trecute am citit un articol despre operarea urechilor clapauge si nu m-a atins defel. Pur si simplu fac parte din mine.
In ceea ce priveste corpul femeii care a nascut, eu nu m-am simtit mai frumoasa ca in perioada sarcinii si imediat dupa nastere. Ce poate fi mai frumoas ca o mama? Ca lumina din ochii proaspetei mamici, care a facut cunostinta cu mogaldeata careia i-a dat viata?
Si eu ma consider frumoasa,cu toate kg,vergeturile in plus.Asta e tributul si contributia mea dupa ce am devenit mama.Si pina la urma un copil nu te clasifica dupa cite kg ai si cite vergeturi,pt el esti cea mai frumoasa mama:)
Ideea este: ați văzut pozele, ați avea curajul să trimiteți imagini cu corpul vostru, cu chip sau fără chip, cu mândrie, pentru a arăta un corp normal de mamă, nephotoshopat, lumii?
pentru mine este evident ca nu mai exista prioritatea pe care o aveam in liceu , aceea de a arata bine, fara kg in plus, no matter what.
totusi, grasimea excesiva pe care am acumulat-o la prima sarcina mi-a aparut dupa nastere extrem de dizgratioasa si nu am fost nicicum mandra de aspectul meu de atunci. nu doar din acest punct de vedere, al aspectului, dar si dintr-un punct de vedere al echilibrului care ar fi poate bine sa ne caracterizeze, faptul ca m-am ingrasat cu peste 20 de kg atunci a fost un lucru absolut nesanatos si anormal, pe care l-am perceput ca atare. a fost din partea mea doar ignoranta, sarcina mi-a fost paravan pt dezlantuirea nesanatoasa si necumpatata a poftelor mele exagerate de dulciuri. astfel ca, odata cu indepartarea paravanului am ramas eu si cu consecinta dezmatului meu culinar,ca sa ma exprim printr-un eufemism. deaceea am considerat, cum consider si azi, ca in astfel de cazuri, sa faci un efort ca sa elimini excesul este binevenit.
eu mi am invatat lectia si la urmatoarele sarcini am fost atenta cu ce dar mai ales cu cat am mancat.
si ca un exemplu care sa sustina ideea ca standardele de frumusete impuse de catre media nu sunt pt mine, mama de trei copii, eu , astazi, pot sa imbrac o rochie care sa-mi vina cu 5 cm deasupra genunchilor fara sa am complexe, asa cum aveam in anii liceului sau facultatii.
atentie la extreme: nici dupa frumusetea la moda, dar nici cu scuza falsa ca grasimea excesiva de dupa sarcina este estetica.
Alina, mamicile din slideswhow-ul de pe picasa arata beton, pe mine una chestia asta de cum arat acum dupa sarcina cu Gheorghe mi-a intunecat toata frumusetea acestor aproape 2 ani.....
Mihaela - eu niciodată nu încurajez extremele. Cu atât mai puțin obezitatea sau obsesia siluetei perfecte. Dar în mod deosebit mă deranjează că am ajuns atât de dirijați de standarde exterioare și habar n-avem ce se mai întâmplă cu interiorul. Și sunt convinsă că zicala aia cu frumusețea care de acolo vine e cât se poate de adevărată - trebuie să te iubești pe tine că să poți avea un corp care să strige frumusețe. Mi-aș dori să am măcar un sfert din curajul mamelor care și-au trimis fotografiile la revistă.
Degețica - eu nu le găsesc altfel decât normale. Dar curajoase. Te-ai uitat la pozele din galeria revistei?? M-am șocat, niște femei cu un curaj nebun. Și până la urmă niște femei frumoase. Pe dinăuntru. Rău. Toate. Eu să știi că, deși am dorințe legate de un număr de kg în minus, am învățat să mă iubesc așa cum sunt și să nu mai fac din asta așa o prioritate - lucrarea începe din altă parte!
Hm, bine ai spus ca e un subiect controversat. Daca voi folosi cliseul "frumusetea vine din interior" si daca e una adevarata reuseste sa confere oricarui invelis stralucire, cele care nu au nevoie de o astfel de scuza vor spune ca ma ascund dupa acest cliseu. Desi nu am corespuns niciodata tiparelor, cred personal ca inainte de sarcina am aratat mai bine. Doar ca....nu se compara nimic cu faptul ca acum sunt mamica unei gaze. Cine e cu adevarat intelept o sa vada ca sunt aceeasi, eventual mai buna! Sigur ca as vrea sa arat ca Heidi Klum care isi revine fabulos dupa fiecare sarcina... numai ca eu sunt o femeie normala, cu grijile de zi cu zi si cu bucuriile mari pe care ni le ofera viata cu un copil. Stralucirea de acum as vrea sa o pastrez mereu, chiar daca voi reusi sa revin la forme ce ma apropie (de departe) de tipare....
Deci eu sunt singura care se crede mai frumoasă DUPĂ?!?? Of. :))
Ok, cu sinceritate, ca animal vânat de masculi, în opinia mea personală, am avut momente mai bune. (Soțul meu nu este de acord :))
Ca exprimare a stării interioare firești, abia acum mă simt frumoasă, ca mamă. Inclusiv corpul, "rănit în luptă".
Ceska - știu că sunt clișee. Dar unele sunt clișee decupate din real.
Mea culpa, Delia și Florina îs de-alea mele. :))
Pana am incropit eu mesajul au mai aparut cateva... da, MihaelaMaria are dreptate... si eu am abuzat de scuza ca sunt gravida si am reusit, nu neaparat in folosul fatului (cel mic abia a avut 3000g la nastere) sa acumulez cateva zeci de kilograme. Acuma imi umbresc viata cu un toddler mereu in miscare dupa care ma tin cam greu...
Cum toate pornesc din cap am ajuns sa realizez ca nu e ok, maternitatea nu e chiar o scuza.
Nu cred ca as avea curajul mamicilor din colajul picasa .... dar pentru asta le respect si mai mult!
eu am niste ziare foarte vechi, de prin 1930. scrisese acolo o tanara mamica, nedumerita de schimbarile corpului ei dupa nastere. spunea ca are niste dungi albe pe burta, fese si coapse. se intreba daca au legatura cu nastere sau nu, si ce poate face cu ele. cel care raspundea la ziar i-a spus ca se numesc "verginele" si ca sunt semne ale sarcinii. nu vor trece niciodata, dar ar trebui sa le poarte ca "mandra dovada a minunii pe care a zamislit-o".
aparent, in 1930 eram si noi la fel de destepti ca si australienii :)
Alina,
daca ar fi sa comparam cu cat am intrat, de exemplu fiecare din noi in hai sa spunem, DOAR prima sarcina si cu cat exces am ramas dupa, cred ca detin recordul absolut! In plus tu "esti trecuta" prin trei sarcini si nasteri.... eu inca pot sa ma impac cu mine dar si mai mult cu ideea ca trebuie sa slabesc, nu e sanatos pentru mine excesul de kilograme. Poate daca il acumulam fara o sarcina ma pacaleam ca asa a fost sa fie etc. Acum vreau sa devin iar mai "usoara" si pentru fiul meu care are nevoie de o mamica sanatoasa si pentru mine mai ales. Aici trebuie facuta distinctia clara intre mame care dupa nastere raman cu niste vergeturi si pana la 5kg in plus si cineva care are mult mai multe de dus in spinare, kg nesanatoase. Daca as fi aratat ca una din femeile din colajul pus de tine poate aveam si eu curaj sa ma arat... nu vreau insa sa fac apologia inesteticului. Intelege cineva ce vreau sa spun?
pe alea din galerie nu le-am vazut, sunt pe un modem mobil si nu se incarca.
eu n-am fost frumusete la moda niciodata, dar aveam un gen aparte, care acuma a disparut in cele 12 kile in plus, pe mine doar comparatia cu mine insami ma doare:)
Mie mi se pare ca undeva spiritual m-am degradat , de aia sunt grasa.
daca as avea spiritul ascutit, as slabi, in erioadele de lucru slabesc, in cele legata de casa ma abrutizez..deci e problema un pic mai adanca de fapt...
Eu una nu-mi doresc sa ajung la frumusetea pre-baby - ma rog, doar la kilogramele de atunci. Si nici macar la acele kg fiindca atunci cand am ramas insarcinata aveam deja o gramada de kg in plus - tratmentele hormonale pt infertilitate nu au ramas fara efect, evident.
DAR... nu regret nimic. In ciuda kilogramelor in plus pe care le mai am, toata lumea imi spune ca sunt mai frumoasa decat am fost vreodata. Nici cand eram slaba moarta nu eram asa frumoasa. Mai bine spus asa senina, luminoasa, implinita.
Port aceleasi fuste si rochite super scurte, aceiasi pantaloni scurti extrem de scurti :) Si le port cu o incredere in mine infinit mai mare - fara sa pot sa imi explic de ce... Chiar nu pricep. Pe vremea in care aratam muuult mai bine decat acum aveam enorm mai multe complexe.
Si da, as trimite poze cu mine neretusate - doar toate pozele mele sunt neretusate si le postez pe blog si in albumul personal.
Sanii mei putin lasati mi se par mult mai frumosi decat erau inainte. Si taietura de la cezariana si micul colacel care atarna deasupra mi se par minunate - sunt ceea ce m.a scapat pe mine si pe copilul meu din niste chinuri de cosmar.
La urma urmei, vorba unei prietene cu 2 copilasi facuti la 10 luni diferenta unul de celalalt (purta colanti si un tricou) - Mi se vede tare fundul? Si daca se vede, ce-i daca - doar toata lumea poate vedea rodul acestui fund!
Miki - of, în loc să ne deșteptăm carevasăzică ...
Ceska - înseamnă că nu te-ai uitat la pozele din galeria revistei, alea scanate de mine din articolul propriu-zis, spuneam, sunt femei relativ normale. Average, cum zic ăștia aici.
Iar eu oricum nu m-am referit DOAR la nr de kg în plus sau în minus, gândește-te că fiecare are un metabolism diferit, propria structura anatomică etc.
Eu vorbeam la modul general despre ideea noastră de frumusețe și despre cum ar trebui să ne iubim corpurile. Post-baby, cu cicatricile de rigoare.
Chiar dacă, pentru sănătate, nu estetică influențată de mode, avem de dat jos niște kg.
Zicolorată, și tu ești de-a mea - te țuc!!! :)
Degețica - am 10 kile în plus față de cum eram înainte de prima sarcină. Atunci mă consideram relativ ok. Acum îmi spun că atunci eram prea slabă și goală pe dinăuntru. Tristă și urâțică.
Acum, mi-aș dori vreo 5-6 kile în minus, pt comfort, dar mă simt frumoasă. Abia acum. :)
Hai ca tre' să fug, mi s-au trezit picele mari, iar mezina s-a umflat, și-a făcut porția de lapte. :))
inteleg ce zici... pe mine copiii m-au "asezat" , m-au potolit, poate mi-au dat un soi de profunzime, dar mi-au luat f mult din vivacitate, din vioiciune, eram ca o boare care se transforma uneori in vijelie, acuma sunt un fel de mamut tropaitor care paseste amenintator si greoi:D
Alina,
am inteles mesajul...am vazut mamicile din colajul de pe picasa la linkul dat de tine...eu spuneam chiar ca faptul ca dupa nastere corpul meu arata altfel, e implinit nu ma deranjeaza. Nu e o rusine! (Doar kg in plus nejustificate neaparat de o sarcina, prea multe si nesanatoase umbresc implinirea ca mamica). De indata ce o sa ajung la o greutate sanatoasa nu o sa plang din cauza vergeturilor sau a sanilor lasati... Femeie implinita nu sunt decat dupa o sarcina si o nastere. Uite, de exemplu greutatea mea de acuma e neindicata pentru a putea planifica o noua sarcina, al doilea copil. Daca am pomenit-o pe Heidi Klum e ca sa arat ca ea e fortata de natura jobului sa faca totul, sa revina la forma dinainte. Altfel adio contracte de publicitate, adio Germany's next Top Model etc. Are trainer si nutritionist si timp si bani si e obligata de moda si prejudecati sa revina la ce a fost inainte de a fi mama. Oricum constat ca exista cazuri cand natura, extrem de darnica cu unele femei le ajuta sa revina la silueta dinainte fara nici un efort...asa sunt ele construite... pe mine mama natura m-a facut din aluat dospit!
N-am fost nici inainte de sarcina o frumusete, am avut mereu, daca nu kg in plus, macar forme necorespunzatoare tiparelor. Dar ma simteam destul de bine caci n-am fost niciodata adepta tiparelor.
M-am ingrasat mult in sarcina, 24 kg, dar majoritatea au fost apa asa ca in final, kg in plus n-au fost exagerat de multe (acum, dupa 8 luni, mai am in plus vreo 4 kg fata de ce aveam inainte de sarcina).
Dar dimensiunile s-au schimbat radical. Garderoba dinainte sta frumos si asteapta in sifonier. Si nu-mi doresc mai mult: doar sa intru in hainele dinainte.
La noi problemele s-au ivit mereu in special din cauza tiparelor pe care le are sotul referitor la cum ar trebui sa arate o femeie, ceea ce de multe ori ma deprima, pentru ca stiu ca nu pot si nici nu vreau sa ajung asa cum viseaza el.
madi, f bine ca ai adus in discutie pb asta: si pentru mine e important cu ma reflect in ochii barbatului de langa mine, poate chiar mai important decat cum arat la modul obiectiv sau cum ma vad alti oameni.
asadar, obiectiv vorbind, n-am fost nici eu vreo frumusete inainte de sarcina, din adolescenta m-am luptat cu tendinta de ingrasare, cu mai mult sau mai putin succes. in sarcina am pus 13-14 kg, dar tot mi-am socat sotul cand m-a vazut la sfarsitul lunii a opta (in restul sarcinii ne vazusem cu totul vreo 3-4 saptamani). da-i munca de lamurire, promisiuni ca da, o sa arat din nou ca inainte dupa nastere. cum m-am vazut eu in timpul sarcinii? nu prea-mi amintesc, au fost prea multe de facut, prea putin timp, mi-a fost prea rau, prea somn ca sa-mi pese. apoi a venit sofia si lunile cu colici, cand nu-mi pasa decat de cum sa mai apuc si eu sa dorm cat de putin. dupa vreo 5 luni de la nastere am ajuns la kg de dinainte de sarcina, dar nu aratam deloc la fel. intre timp corpul si-a mai revenit, pe de alta parte si eu am realizat ca la fel-la fel nu va mai fi niciodata. fundul mai lat (asta e, s-au departat oasele bazinului, e natural desi nu se potriveste cu idealul androgin al epocii noastre), talia departe de gratia din alte vremuri, abdomenul plat doar daca nu mananc vreo 2 zile. isprava la care pe vremuri ma inahamam cu entuziasm, acum nu mai am curajul pentru ca dupa juma de zi fara mancare ma ia cu lesin. in hainele dinainte intru fara probleme, unele chiar mi-s mari.
in concluzie: nu, nu ma simt mai frumoasa. nu ma simteam inainte, nu ma simt nici acuma.
bine, nici uratita nu ma simt. chiar mi s-au spus multe lucruri frumoase (si, cred, sincere), ba ca nu m-am schimbat deloc, ba ca vazandu-ma pe mine isi mai fac si altele curaj sa aiba copii etc. asta despre cum ma vad altii.
cum ma vede el? in cea mai mare parte a timpului cred ca ma vede frumoasa, desi inevitabil stiu ca face comparatii, si cu mine cea de dinainte, si cu alte femei care nu au copii (la asta ma enervez putin si-mi trece, pai cum? alea n-au copii, normal ca arata cum arata), si cu alte femei care au copii dar sunt staruri de cinema sau otherwise famouse&privileged (si la astea ma enervez putin si-mi trece f usor ca na, ele au bani de investit si alta motivatie pentru a arata cum arata), si cu femei obisnuite care au copii si sunt si superbe (sic!). l-am auzit recent, la un botez, laudand-o pe mamica bebelusului care intr-adevar, dupa 3 luni de la nastere, arata f bine. "tu n-ai scapat de burta aia post partum decat mult mai tarziu". pai doare, cum sa nu doara! chit ca si eu am admirat-o sincer ptr silueta ei. chit ca n-a facut decat sa admire. si sa compare.
pb mea? nu suntem la fel, nici inainte, nici dupa ce avem copii. corpurile nu se transforma la fel in timpul sarcinii, nu-si revin la fel dupa. de ce suntem comparate intre noi? de ce ne comparam noi insine intre noi?
La mine, situatia sta asa: acum sunt slaba, mai slaba decat inainte de sarcina, cand oricum eram staba. Acum sunt ca o scandura, fara ţ..., fara c...
Si crede-ma, as vrea sa ma ingras. Nu atat pentru aspect(desi Stefan imi spune ca ii placea mai mult de mine cand ne-am cunoscut si aveam vreo 7 kile in plus)ci pentru forte. Dar nu prea am cum. Hamalesc toata ziua buna-ziua 14 kile de Matei, mananc aiurea, cand imi aduc aminte.
Ma crezi ca nu prea reusesc? Pentru mine. kg in plus sunt semn de bunastare, relaxare...
Cat despre frumusete, eu cred cu tarie ca vine dinauntru, indiferent cate kile avem. Dar e greu sa o credem, cu toate standardele aste sociale de cacao...
Madi, Irina - ati pus, poate fara sa vreti, punctul pe I. De ce? Pentru ca problema in asta consta, in spalatura mediatica de creieri a barbatilor, care sunt invatati de mici sa creada ca femeia trebuie sa arate ca starurile, sa fie dupa modelul ideal x samd. Iar noi ajungem niste complexate, nu ne ridicam niciodata la "inaltimea" standardelor. Ceea ce e cumplit de trist.
Iar eu as vrea sa le spun, sa ne spun, ca odata ce capeti suficienta incredere in sine, suficienta dragoste de tine, sprijinita si de un barbat care sa priceapa ca o femeie nu poate arata la fel dupa nastere ca inainte, dintr-o data te simti si arati mai frumoasa de o mie de ori.
Faptul ca al meu sot imi spune ca ma prefera acum e de fapt confirmarea ca secretul sta in iubirea pe care o am eu insami fata de corpul meu.
Si daca am fi educati in spiritul unor campanii de genul celor prezentate de mine, barbatii ar intelege cu totii si viata ne-ar fi, tuturor, mult mai frumoasa.
Raluca - tocmai ca asta e, toate aspiram la cate-un ideal, unele se simt prea slabe, altele prea grase, prea cu fundul nu stiu cum, prea cu celulita ... cautam cu perfectiune absolut derizorie. Ar trebuie sa cautam sanatatea. Fizica si emotionala.
mie sotul nu-mi reproseaza cum arat, slava Cerului, ci exact ce nu-mi place mie...spiritul ingreuiat, :(
eu nu pot sa ma pacalesc singura spunandu-mi ca pentru el (si pentru mine) nu conteaza cum arat, ca trebuie sa ma iubeasca oricum (si eu trebuie sa fiu fericita cu mine insami oricum as arata). pur si simplu nu e asa. conteaza si asta. nu e pe primul loc, dar e pe undeva pe-acolo pe lista.
problema mi se pare ca nu e in primul rand la el: de ce sa nu se simta liber sa admire alta femeie pe strada, sa faca orice comparatii sau remarci ii trec prin cap? de ce l-as obliga sa-si cenzureze discursul (ca gandurile in orice caz n-am cum sa i le cenzurez)? de ce sa cersesc complimente? de ce sa se simta obligat sa-mi spuna ca arat minunat cand nu e asa?
nu, eu cred ca problema e in primul rand la mine: intr-o situatie ca cea de la botez nu ar fi trebuit sa reactionez cu un zambet jenat si orgoliul propriu tandari, ar fi trebuit pur si simplu sa spun "ei, si tu acuma, asta e, fiecare cu genele pe care le-a mostenit, mai da-o incolo de talie post-partum, ca nu asta ne face mai mult sau mai putin frumoase". nu?
eu sunt aia mai vulnerabila la presiunea media pana la urma, nu el. spalatura mediatica pe creier mi se pare ca e in primul rand a noastra, a femeilor, nu a barbatilor.
aratam mai bine inainte de sarcina,clar!n-o sa ma apuc sa ma mint singura,in plus sunt si cam gurmanda de atunci,insa crede-ma ca nu e atat de greu pe cat pare sa slabesti la loc!am descoperit de curand cuvantul cheie:sport!un sport care sa-ti placa nu unul pe care sa-l urasti (de genul facut abdomene dupa cezariana)!innot de exemplu sau mers cu bicicleta!try!
Bine spus, asta e un subiect controversat rau...
Eu eram extrem de multumita cum aratam inainte de prima sarcina, aveam un fizic de copil de 14 ani, cu niste umflaturi in zonele esentiale dar cu putine kilograme. Asta nu insemna ca eram scandura, dar eram foarte atletica si ma simteam extraordinar de bine in pielea mea - cand ma simt bine in pielea mea imi arat tot potentialul de fiinta umana, pentru ca centrul de interes nu se mai invarte in jurul meu si pot sa ma concentrez la altele. In prima sarcina am pus 31 de kile, fara sa mananc exagerat, mai mult apa. Pe care le-am si dat jos in primele 7 luni dupa nastere, fara sa ma gandesc la diete si minuni. Pana sa apuc eu sa ma mir ca desi la kilele initiale nu mai incap in haine, si am realizat ca forma mea fizica lasa mult de dorit, am ramas iar gravida. Si am mai pierdut ceva sarcini pana a ramas actuala sarcina pe care sper sa reusesc sa o duc la capat. De data asta, am sa pun probabil undeva pe la vreo 35 de kile (asta in conditiile in care am plecat de la 45 de kile si 1.54 inaltzime...) si ma uit la toate urmarile (vergeturi, hemoroizi etc) care se vad pe mine ca dupa razboi. Cu toata astea ma simt frumoasa. Am si noroc cu consortul, care ma face sa ma simt frumoasa intotdeauna, si incearca sa imi ridice moralul cand sunt suparata explicandu-mi ce frumoasa ma vede el dupa ce am stiut sa dau nastere la o minune, si mai am una pe drum... Dar trebuie sa fiu realista, voi fi fericita cu adevarat cand am sa ma simt iar bine in pielea mea - si probabil am sa lucrez la asta dupa ce nasc. A nu se intelege ca am sa merg la sala de fitness sau am sa tin diete speciale, poate altele au vreme, dar eu prefer sa ma concentrez pe ce e mai important in viatza mea. Asa ca sportul va consta in caratul bebelui si fugitul dupa un toddler, iar dieta va consta in mancare cat mai nutritiva, pe care sper sa o mananc cat mai regulat ca sa am rezerve sa fac lapte... Nu ma intereseaza ritmul in care ajung la kilograme mai putine, si sunt constienta ca voi ramane cu niste urme nashpa (ultima oara glumeam ca eu nu am nevoie de shortz de bucatarie ca doar am un buzunar de piele naturala ramas de la Robbie care ar putea indeplini acest scop...), ma intereseaza sa reusesc sa ajung la un nivel la care sa ma simt din nou bine in pielea mea si care sa-mi permita sa ma tavalesc prin iarba in voie cu odraslele fara sa simt ca-mi pierd suflul... Si de restul, ma ajuta barbatul la psihic :-)))
Scuze ca m-am intins ca o placinta cu raspunsul, mie mi se pare ca toate mamicile sunt frumoase in momentul in care ele insele se simt frumoase.
controversat subiect... eu sunt aia care se simte bine in pielea ei, desi ar merge si cu vreo 20 de kile in minus. insa am invatat sa ma accept si sa ma iubesc indiferent de felul in care arat. bine, pe mine ma incearca si-o delasare generala, iar eu sunt omul pe care se depune indiferent ca mananca mult sau deloc. asa sunt construita, asta mi-e corpul, altul mai bun n-am. chiar daca as slabi tot ca dupa razboi as arata, vergeturile sunt la ele acasa, la fel si randurile de burti. deci, cand luma ma intreaba cand am de gand sa slabesc, sau afirma ca-s prea grasa, le zambesc dulce si le servesc un ”n-am mancat din traista voastra”. si de ei am invatat sa ma feresc, pentru ca daca au ajuns sa ma critice dupa numarul de kilograme inseamna ca nu le pasa cu adevarat de mine, ca om.
stati ca mi-am amintit o anecdota care se potriveste f bine aici. un fost coleg de-al meu si-a amenintat nevasta ca da divort daca respectiva nu da jos kg puse in timpul sarcinii. nici mai mult nici mai putin.
fata s-a pus pe sala, dieta si a slabit. colegul relata cu mandrie atat despre kg puse de sotie, cat si despre ultimatumul dat de el si de rezultatul spectaculos al ultimatului. ce vointa a avut nevasta-mea domle! da' si eu i-am zis...
bine, in final au divortat oricum, pur si simplu nu se potriveau. dar mitocania lui ramane acolo, inscrisa cu litere de aur intr-o carte a recordurilor mitocanesti.
Hai că vin eu cu nesmiţirea de care ziceam în alt post :D să schimb atmosfera . Înanite de sarcină eram stresată (deh, complexele adolescenţei) că am fundul mare. Acum mi-am dat seama că era prost sistemul de referinţă: aveam o talie de viespe. Acum, cu vreo 15 kg în plus faţa de scândura dinainte şi fără talie deloc jur că nu mai vede nimeni fundul :)))))
În altă ordine de idei mi se pare stupid să îmi doresc să arăt ca în adolescenţă. Sau ca în vremurile în care nu aveam nici un stres, mergeam la un job super lejer pentru care eram overqualified şi ieşeam la o terasă în fiecare seară. Ca să am o greutate aproape de ideală şi un corp cât de cât tonifiat ar trebui să mă ocup de asta. Însă pur şi simplu asta nu face parte din priorităţile mele. Sunt lucururi mult mai importante: zâmbetul copilului, cele o mie de lucruri noi de care mă învaţă să mă bucur în fiecare zi, afacerea în care sunt implicată cu tot ce rămâne după d, pe care tot pentru noi o fac, în speţă d.
Viaţa asta complet nouă, alături de d, m-a învăţat care sunt lucrurile care contează cu adevărat. Nu zic că m-ar deranja să am măcar cu 10 kg mai puţin :), sau că mă uit în oglindă şi mor de drag când mă văd. Zic doar că e ceva atât de neimportant pentru mine încât nu merită să investesc nici timp nici energie pentru asta.
Probabil că dacă mai iau vreo 10 kg o să înceapă să mă deranjeze (la mers sigur :)))) ) dar până atunci ... chiar nu contează.
Am vizionat clipurile din campainforbeauty si mi s-au parut f relevante. Sunt si eu prinsa in panza asta de paianjen a stereotipiilor, facuta din ceea ce ne impune media. Cand eram de vreo 13 ani imi era rusine sa ies din casa pentru ca nu aratam "cum trebuie". Sunt o initiativa f buna campaniile acestea.
Pe de alta parte, nu cred ca ar trebui sa fie puse nuduri peste tot, nici tinere, nici batrane, de nicio masura. Parca e ceva prea intim.
Irina, l-ai descris perfect pe sotul meu, nu are rost sa mai adaug ceva.
Si eu ma enervez cand comenteaza aspectul fizic al unei femei, fie ea mama sau nu, fie ea persoana publica sau nu, fie ea grasa sau slaba. Pentru ca are un stil de a o face de ma simt de tot rahatul.
Ma simt nedreptatita pentru ca eu nu sunt doar un corp cu burta mare si picioare groase. Am multe alte calitati (scuze pentru lipsa de modestie) pe care altii le apreciaza, dar care palesc in fata tiparelor lui despre ce inseamna o femeie. In schimb eu, daca mi-as crea tipare despre cum ar trebui sa se comporte un barbat, mi s-ar inchide repede gura.
Eu ma simt bine asa. Slabesc, dar incet, in ritmul meu. Scopul e sa intru in hainele dinainte de sarcina, ca sa nu fiu nevoita sa-mi schimb garderoba, dar prioritatile sunt altele: sa am lapte pentru copil si sa rezist ritmului de viata pe care David il impune.
Cred, insa, ca as participa cu mandrie la un clip de tipul celor pe care le-am vazut. La urma urmei burta asta mare brazdata de cicatricea cezarienei, fundul si coapsele pline de vergeturi sunt semnele celui mai frumos lucru pe care l-am facut in viata asta.
Revin și eu după un week-end plin. :)
Irina, tu singură ai spus-o: GENETICA. Genetic suntem programați să fim diferiți/te. Nu putem să arătăm, ca niște roboței, toate după tiparele starurilor, vedetelor, modelistelor etc.
Sunt de acord, ce e frumos și lui Dumnezeu îi place, pot să întorc și eu, nu doar bărbatul, capul pe stradă după o femeie frumoasă. Și să o admir. Dar nu sunt în nici un caz de acord cu bărbatul care îi spune jumătății lui că ar trebui să se zbată, să facă pe naiba-n patru, numai să arate și ea așa.
Aici e faza aia cu barbații care speră ca nevasta să rămână neschimbată, iar femeile își doresc din suflet ca ei să se schimbe.
Nu-i normal să fim așa spălați pe creier, nu-i normal ca ei să considere că ăla e un standard și e de dorit să fie o normă.
Normalitatea e cea pe care o spun imaginile din postul ăsta.
Că suntem diferite. Că unele sunt mai slabe, altele mai grase, unele își revin exact la forma dinainte de naștere, altele nu.
Și ar fi de dorit ca noi și bărbații noștri să înțelegem asta și să nu ne facem un țel și o prioritate din a șterge urmele unei sarcini și unei nașteri. Unde se poate, se poate, unde nu, iubim și asta, noi înșine sau soții noștri. Pentru că merităm, pentru că suntem frumoase oricum am arăta pe dinafara.
Deci, Sabina, Diana, Simona, Madi - bravo, felicitări că vă iubiți. Și eu am învățat să fac asta. Și nu, nu Diana, nu e nesimțire. E înțelepțciune. :) Ceea ce le doresc tuturor. E izvor de fericire, în cele din urmă.
Aproapealb - mulțumesc de vizită, mie îmi face mare plăcere să te citesc la tine acasă. :) Ai dreptate, și eu zic că nudurile sunt pentru cadrul intim. Dar în circumstanțe sociale atât de strâmbe, e nevoie de contracarare cu normalitate. Chiar și extrem prezentată.
Irina, Madi - eu le-aș face educație non-stop soților voștri, până le intră în cap! :) Le-aș arăta imaginile astea de mai sus. Le-aș spune că ele sunt norma, nu pozele photoshopate din revistele lucioase și nici imaginile retușate de prin filmele hollywoodiene. Că una e o femeie în floarea tinereții și lipsa grijilor, care-și poate permite să facă o prioritatea din aspectul exterior (deși oricum nu e de dorit nici măcar atunci), pentru că, în fond, o cere legea firii, trebuie să fie un vânat de admirat și de urmărit. Și alta e o femeie care a născut, care s-a transformat, s-a maturizat. E aberant să-i ceri să se întoarcă în timp cu orice preț. E absurd. Ce-ar fi să le impunem aceleași standarde strâmbe și lor, la masculin? Să le cerem tuturor să arate după modelul Brad Pitt, Tom Cruise sau mai știu eu cine e la modă? Sau să mergem în grup la ședințe de Botox și liposucție, să devenim cu toții Peter Pan & Wendy forever??? Wake up, ăsta e mesajul pentru ei.
Iar pentru voi, ca și pentru Degețica:
Degețica - Sabina, cred că la tine e stricată oglinda. Și aia de dinăuntru, și aia de dinafară. Lucrează cu tine să te vezi cât de frumoasă ești! Și atunci și spiritul va prinde aripi. Tu ești Degețica, ai uitat?? :))
Luminița - chestia cu sportul e imposibil de generalizat. Sunt persoane care pun în greutate nu din lipsa de activitate fizică, ci de la oboseală, stres etc. E la fel ca și cu dietele alimentare. Repet, suntem diferiți, metabolismele lucrează diferit. :)
Și aș încheia cu o dorință: să apuc ziua în care se va desfășura primul concurs de Miss Frumusețe Morală, spirit curat, generozitate, echilibru emoțional, sănătate mintală!!
Eu arat mai misto acum decat inainte:) Si pentru ca tot imi plecara copiii la gradinita ma gandesc serios sa ma apuc de dansuri:D
Alina, as fi vrut sa citesc si ce spun tipele din slideshow-ul de pe picassa, ne poti da linkul unde ai gasit pozele? Pe celelalte, de pe site, le-am vazut, pe fiecare in parte si intr-adevar, unele mi s-au parut foarte, foarte curajoase.
Nu stiu daca eu pot sa-mi dau cu parerea avand in vedere ca sunt (inca) insarcinata. Dar...
...sincer iti spun ca am amanat atata vreme sa raman insarcinata doar de teama ca corpul meu s-ar putea transforma iremediabil: kilograme acumulate, vergeturi pe burta, coapse si sani, hemoroizi, poate probleme cu tenul, cu parul, etc.
Da, imi place corpul meu si-l iubesc, desi nu-s o frumusete. Imi placea inainte, imi place si acum.
Timpul mi-a dovedit ca m-am inselat: cele 10 kg sunt doar la cantar, nu se vad deloc pe corp. Dar totul tine de GENETICA. Ok, exercitiile fizice si dieta au avut si ele un rol, dar faptul ca lumea imi spune ca nu m-am schimbat deloc in cele 9 luni este doar datorita GENETICII.
Am noroc de un prieten care ma vede cea mai frumoasa femeie de pe pamant, dar stiu sigur ca nu m-as mai fi placut eu. Si as fi incercat sa fac ceva sa revin la greutatea pre-baby, sa mai estompez vergeturile, sa aplatizez abdomentul, etc. Si asta fara sa fiu neaparat o victima a revistelor glossy, ci doar pentru a arata bine. Pentru mine!
Papadie - aleluia, sister!!! :)
Maria - toate ne spunem că o facem pt noi, realitatea este că avem întipărite pe retină imaginile cu frumusețile mediatizate și suntem influențate de ele. Părerea mea este că a-ți iubi corpul înseamnă a accepta și schimbările, perfect naturale, prin care el trece. Poți să citești dând pauză la slideshow. Adresa directa la album este http://picasaweb.google.com.au/alinandumitru/TheNakedTruth#.
Mai ai un pic, nu-mi vine să cred, am emoții pentru tine! :)
sigur ca da, sportul nu lucreaza la toti la fel, dar macar putin acolo, ajuta, ca altfel n-ar fi primul pe lista pe langa regimurile alimentare cand e vorba de slabit!
si defapt intrebarea ta era alta:DA , din tot sufletul pentru poze nephotoshopate cu mame iesite din campul de lupta si cicatricile lor de femei triumfatoare!in fond asta ne face femei cu adevarat, faptul ca suntem mame!
Alina: am inteles acum punctul tau de vedere. Intr-adevar, nu-mi dau seama cat este imagine intiparita pe retina a super-moms celebre si cat este pentru mine. O sa ma gandesc la asta! ;)
Post a Comment